Căutarea și regăsirea informației

Definim noțiuni specifice

Enumerăm metodele de căutare și regăsire în diferite situații

Enumerăm componentele unui motor de căutare și rolul acestora

Executăm operații de căutare în documente și Internet


Metode de căutare și regăsire a informațiilor


  • în fișiere tip text, document sau foi de lucru Excel folosim comenzi din meniu de tip Căutare și Înlocuire (Find and Replace). Acestea permit saltul direct la fiecare apariție a termenului de căutat și înlocuirea lui dacă vrem.
  • - fiecare editor de texte sau documente Notepad, Notepad++, Word etc. are comenzi de acest tip


  • în baze de date folosim comenzile :
    • Căutare și Înlocuire (Find and Replace)
    • Filtrare - adică din mulțimea înregistrărilor unui fișier, se afișează doar cele care corespund unui criteriu ales de noi
    • Interogare - adică din mulțimea înregistrărilor dintr-unul sau mai multe fișiere legate, se afișează doar cele care corespund unor criterii (mai complexe decât la filtrare)

  • informațiile din Internet pot fi căutate și regăsite cu :
    • ✔ Serviciul World Wide Web
    • ✔ Serviciul de căutare automată

Căutarea/regăsirea cu Serviciul World Wide Web


- cunoscând adresele siteurilor care ne interesează, cu programele browser (navigatoare) găsim/regăsim informațiile :

  • prin accesarea siteurile și navigarea cu linkuri
  • în istoricul paginilor vizitate din meniul browserului
  • folosind mecanismul paginilor marcate (bookmarks) sau favorite


Căutarea automată


- folosim acest serviciu în cazul cel mai des întâlnit când nu știm adresele unde găsim informațiile dorite.

- Serviciul de căutarea automată este un serviciu Internet care caută informațiile cu softuri de tip motor de căutare și metoda cuvintelor-cheie.

- motorul de căutare (search engine) - este un soft (pachet de programe) care caută automat informațiile prin metoda cuvintelor-cheie. Are mai multe componente (programe) și o bază de date proprie în care sunt stocate permanent informațiile din paginile și site-urile web pe care le vizitează fără oprire.

- motoarele de căutare sunt instalate pe serverele unor firme. Avem acces la ele cu programe browser intrând în siteuri (portaluri) dedicate lor :

Exemple :

- metoda de căutare prin cuvinte-cheie înseamnă construirea de criterii de alegere a paginilor după cuvinte sau expresii cât mai apropiate de informația pe care o căutăm. Cuvintele-cheie (keywords) le scriem în fereastra de căutare a motorului, care le preia și le caută în baza sa de date.

- motorul nu înțelege sensul cuvintelor și caută potrivirea de litere (caractere) obținând uneori rezultate ciudate ale căutării. Din această cauză trebuie să clarificăm căutarea folosind cuvinte-cheie mai potrivite sau tehnici de căutare avansată.

- motoarele de căutare interne sunt programe pentru găsirea informațiilor în interiorul unui site. Sunt folosite în site-rile mari.

- părțile unui motor de căutare :

  1. robotul (eng. spider) este un program care citește toate paginile-web existente și extrage informații din ele pe care le scrie în index. Roboții au o capacitate foarte mare de a citi, vizitând milioane de pagini/zi. Deoarece conținutul paginilor se schimbă, roboții lucrează fără oprire și reiau periodic, automat citirea paginilor vizitate.

  2. indexul (catalogul) este o bază de date uriașă în care sunt informații despre fiecare pagină-web găsită de robot (titlu, adresa, cuvinte-cheie folosite, porțiuni de text). Informațiile sunt permanent actualizate de către robot, la fiecare vizită a acestuia.

  3. programul de căutare este un program care preia cuvintele-cheie introduse de operator și le caută în milioanele de pagini din index, apoi afișează rezultatul pe ecran sub forma unei liste de legături într-o ordine pe care o consideră el importantă.

- Atenție ! Nu confundați programul de căutare (componenta 3) cu motorul de căutare.

- putem să cerem afișarea numai a imaginilor sau clipurile video pentru cuvintele cheie specificate.

- putem să căutăm după sunet sau după o imagine încărcată de noi sau specificată printr-un link.

- căutarea avansată înseamnă construirea unor criterii de căutare mai precise :

  • criterii din mai multe multe cuvinte
  • - precizăm să se caute paginile care conțin cel puțin unul dintre cuvinte sau toate obligatoriu sau excluderea unui cuvânt
    - dacă vrem să caute o expresie, adică să apară toate cuvintele în exact aceeași ordine, expresia trebuie încadrată între ghilimele

  • căutare în siteuri alese prin nume, limbă sau zonă geografică


- există siteuri cu motoare care permit încărcarea unui fragment dintr-o melodie și o identifică pe siteurile cu melodii.