Tu nu știi …
A fost odată
O căsuță fermecată
Și-n căsuță-o fată mică,
Un pisoi și o bunică.

Și-ntr-o iarnă, intr-o seară,
Fata s-a uitat afară
Si-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea …

Dar pe drum cotit si nins,
Umbră sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o șchioapă
Inota-n omăt ca-n apă.

Și proptinduse-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat și subțirel …

Dormi?
Și nici n-am prins de veste!

Ușa s-a închis cu cheia,
Focu-și pâlpâie scânteia,
Și povestea nu-i poveste:

Eu eram fetița-aceea,
Iar bunica - nu mai este …

                        (Otilia Cazimir, Poveste de omăt)